Pregătiţi pentru un iepuraş?
Primul lucru pe care trebuie să îl faceţi înainte de a achiziţiona un iepuraş ca animal de companie, este să vă puneţi câteva întrebări.
Nu cumpăraţi niciodată un iepuraş doar din primul impuls!
Aspecte/întrebări care nu ar trebui neglijate înainte de achiziţionarea unui iepuraş:
- Dvs. sau un membru al familiei dvs. sunteţi alergici la fân sau la părul de animale?
- Sunteţi pregătiţi să le acordaţi timpul, atenţia, afecţiunea şi îngrijirea de care au nevoie zilnic?
- Stabiliţi rasa iepuraşului pe care doriţi a-l adopta/achiziţiona, pentru ca apoi să decideţi ce tip de cuşcă i s-ar potrivi în funcţie de mărimea pe care acesta o atinge la maturitate. Îi puteţi pune la dispoziţie iepuraşului o cuşcă spaţioasă unde poate ţopăi în voie şi, de asemenea, un loc liniştit unde se poate retrage?
- Sunteţi dispuşi să aduceţi anumite modificări locuinţei dvs. şi să luaţi măsuri de precauţie necesare pentru a vă proteja bunurile de distrugere, pentru a asigura siguranţa animalului atunci când se mişcă liber prin locuinţă. Cea mai importantă măsură care trebuie luată este asigurarea cablurilor electrice, acestea fiind tentante pentru iepuraş. Plantele de apartament reprezintă o altă tentaţie irezistibilă pentru iepuraşi; pe lângă faptul ca efectul este dezastruos pentru plante, unele dintre ele pot fi toxice pentru iepure, de aceea plantele ar trebui poziţionate în locurile în care nu are acces iepuraşul.
- Îi puteţi asigura hrană proaspătă zilnic? O atenţie deosebită trebuie acordată dietei iepuraşului.
- Puteţi să îi găsiţi un doctor veterinar priceput care să ştie să îl îngrijească atunci când are nevoie? Sunteţi dispus să cheltuiţi bani pentru îngrijirea medicală a iepurelui?
- Iepuraşii sunt animale extrem de active, mai ales dimineaţa şi seara şi trebuie să facă mişcare zilnic. Au nevoie de cel puţin 30 de minute zilnic, timp în care să fie lăsaţi liberi să “ţopăie”. Când îi lăsaţi liberi prin acasă, ar fi recomandat să nu îi lăsaţi nesupravegheaţi pentru a nu pune în pericol siguranţa lor sau… a pantofilor dvs…..
- Îi veţi cumpăra cutii din carton şi alte jucării “de ronţăit”? Vă veţi asigura că este mereu fericit, relaxat şi, de ce nu, distrat?
Dacă, ţinând cont de cele de mai sus, sunteţi dispus sa vă asumaţi responsabilitatea înseamnă că sunteţi candidatul ideal pentru achiziţionarea unui iepuraş.
În cazul în care doriţi să faceţi cadou un iepuraş, nu o faceţi doar din simplul motiv că ar fi un cadou drăguţ. Trebuie să vă asiguraţi că viitorul stăpân îşi doreşte cu adevărat un animal de companie şi nu mai apoi să îl abandoneze în diferite locuri sau să sfârşească la un adăpost pentru animale, unde iepuraşul riscă să fie eutanasiat din cauza surplusului de animale de companie nedorite.